Patriarhii României
Patriarhul Nicodim Munteanu
Viața și activitatea
S-a născut la 6 decembrie 1864, în Pipirig, județul Neamț, dintr-o familie de oameni credincioşi. La botez a primit numele Nicolae. După terminarea şcolii primare în satul natal, a studiat, pe rând, la Seminarul „Veniamin” din Iaşi (1882-1890) şi la Academia Duhovnicească din Kiev (1890-1895). Încă de tânăr, a intrat ca frate de mănăstire la Schitul Pocrov. Mai târziu, a fost tuns în monahism, cu numele Nicodim, la Mănăstirea Neamț (1894). A fost hirotonit ierodiacon (1894) şi, mai apoi, ieromonah (1896), la Iaşi. Datorită pregătirii sale deosebite, a fost predicator al Catedralei mitropolitane din Iaşi (1895), vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei (1898-1902), vicar administrativ al Eparhiei Dunării de Jos (1902-1909) şi director al Seminarului „Sfântul Andrei” din Galați (1908-1909). A fost ales Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul „Băcăuanul” (1909), şi, mai apoi, Episcop eparhiot la Huşi (1912-1923). La 31 decembrie 1923, retrăgându-se din scaunul eparhial de la Huşi, a fost stareț al Mănăstirii Neamț (1924-1935). În 1935 a fost ales Mitropolit al Moldovei. La 30 iunie 1939, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A trecut la cele veşnice la 27 februarie 1948, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală din Bucureşti. În timpul păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei, s-a intensificat tipărirea de carte teologică, prin refacerea tipografi ei de la Mănăstirea Neamț. Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Marele Sinod de la Moscova (1946), ca preşedinte al delegației Bisericii noastre. A fost unul dintre traducătorii de seamă ai Bibliei. Opera sa este una monumentală, cuprinzând lucrări originale, prelucrări şi traduceri. Pentru activitatea ştiințifică deosebită, i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie din Cernăuți. La 15 octombrie 1918, Academia Română îi acordă titlul de membru de onoare.
Opera
Din opera sa amintim, alături de traducerile sale, şi: Cuvântări liturgice (Bucureşti, 1906); Călăuza creștinului la biserică sau cum se cuvine să stea creștinul în biserică la slujba Sfintei Liturghii (Bucureşti, 1907); Ortodoxia și creștinismul apusean, prelucrare după A.P. Lopuhin și alții (Bucureşti, 1912); Cuvântări liturgice. Dumnezeu și dreptatea Lui. Mâna lui Dumnezeu în lumea văzută. Scurtă explicare a Sfintei Liturghii și pomenirea morților. Originale și prelucrări (Neamț, 1933); Cuvântări, pastorale și îndemnuri (Neamț, 1940).
Evocare
„Ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a păstorit în timpuri deosebit de grele, în timpuri de criză economică şi război, iar adesea se afla sub presiunea factorilor politici din țară şi din străinătate. Cu toate acestea, patriotismul său nu a fost unul de circumstanță, ci era al unui român autentic. Patriarhul Nicodim Munteanu era un om adânc legat de istoria poporului şi, în acelaşi timp, era un om care avea conştiința importanței şi misiunii Bisericii în viața poporului român. Iar când era diplomat, era un diplomat cu demnitate. El a înfruntat puterea politică, atunci când era vorba despre prezentul şi viitorul țării, a înfruntat forțe politice străine, apărând demnitatea Bisericii şi a neamului românesc. Patriarhul Nicodim rămâne în istoria Bisericii şi a poporului român o figură înaltă, de verticalitate luptătoare, de demnitate înțeleaptă şi de conştiință misionară într-un popor creştinat odată cu formarea sa în istorie”.
Preafericitul Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
