Arhiepiscop Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord
DATE BIOGRAFICE
S-a născut la data de 17 ianuarie 1982, la Chișinău (Uniunea Sovietică, în prezent Republica Moldova), din părinții Eugen și Ala Rusnac. La Botez a primit numele Tudor.
FORMAREA ȘI EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
2000 – absolvă Liceul Real din Chișinău (Republica Moldova), profilul Matematică-Fizică;
2000-2005 – studiază la Institut National des Sciences Appliqués de Lyon (Franța), obținând diploma de Inginer cu grad de Master, specializarea Telecomunicații și Rețele;
2002 – Obține Atestatul de Studii Europene în cadrul INSA Lyon (Franța);
iulie 2004 – ianuarie 2005 – urmează un stagiu de specializare în domeniul IT în cadrul MT System din Lyon (Franța);
2005-2008 – lucrează în domeniul IT la Banca BNP PARIBAS („Groupe Arbitrage”, Bursa de valori din Paris);
2006-2010 – studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Saint Serge” din Paris (Franța), secția Teologie Pastorală;
iunie 2008 – septembrie 2009 – îndeplinește funcția de Secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
4 decembrie 2008 – este tuns rasofor, primind numele Dionisie;
Din 2009 coordonează activitatea Cancelariei Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
17 ianuarie 2009 – este hirotonit diacon;
16 aprilie 2009 – este hirotonit preot pe seama paraclisului Centrului Eparhial al Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma (Italia);
septembrie 2009 – februarie 2011 – îndeplinește funcția de Consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
2009-2018 – slujește ca ieromonah la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de pe lângă Centrul Eparhial din Roma (Italia);
2010-2012 – urmează cursurile de Master în Teologie Practică, specializarea Drept Canonic, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, finalizate cu teza de disertație intitulată: Principii de Teologie Canonică în Diaspora, cu referire specială la Italia;
februarie 2011 – februarie 2013 – îndeplinește ascultarea de exarh al mănăstirilor Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
februarie 2011 – aprilie 2018 – îndeplinește funcția de vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
21 aprilie 2011 – este tuns ieromonah pe seama Mănăstirii Bivongi, primind numele Atanasie;
15 august 2011 – este hirotesit protosinghel;
15 august 2013 – este hirotesit arhimandrit;
ianuarie 2015 – aprilie 2018 – suplinește funcția de Exarh al mănăstirilor Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
15 februarie 2018 – este ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu titulatura de Bogdania, fiind hirotonit la data de 1 mai 2018.
25 octombrie 2014 – este ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiepiscop al Marii Britanii și Irlandei de Nord.