Marc Nemțeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
PS Marc Nemțeanul

DATE BIOGRAFICE

  • S-a născut la data de 11 mai 1958, în orașul Paris, Franța. La Botez a primit numele Marc.

 

FORMAREA ȘI EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

  • 1965-1975 – urmează studiile primare, gimnaziale și liceale la Colegiul „Massillon” din Paris (Franța);
  • 1975-1981 – studiază la Facultatea de Arhitectură din Paris (Franța);
  • 1977-1980 – studiază la Institutul de Urbanism din Paris, din cadrul Universității „Paris VIII” (Franța);
  • 25 ianuarie 1987 – este primit în Ortodoxie, sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române;
  • 1991 – este închinoviat la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț, iar în martie 1992 este transferat la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași;
  • 6 septembrie 1992 – este tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț;
  • 9 septembrie 1992 – este hirotonit ierodiacon de către Înaltpreasfinţitul Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Mănăstirea Sihăstria;
  • 20 august 1994 – este hirotonit ieromonah de către Înaltpreasfințitul Părinte Daniel, Miropolitul Moldovei și Bucovinei, îndeplinind diferite ascultări în cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei;
  • 1995 – este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
  • 1996 – revine în Franța, activând ca preot misionar în cadrul parohiilor Sfântul Gherman și Sfântul Clodoald de la Louveciennes (1996-1997) și al Mănăstirii Sfântul Siluan de la Saint-Mars-en- Locquenay;
  • aprilie 2003 – este numit paroh al Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Iosif din Bordeaux (Franța);
  • 3 martie 2005 – este ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale;
  • 7 mai 2005 – este hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale de către Înaltpreasfinţitul Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail din Paris.