Patriarhii României
Patriarhul Miron Cristea
Viața și activitatea
S-a născut la 18 iulie 1868, în Toplița, județul Harghita. La botez a primit numele Ilie. A urmat, pe rând, Şcoala confesională românească din Toplița, Gimnaziul evanghelic luteran (săsesc) din Bistrița (1879-1883), Gimnaziul grăniceresc românesc greco-catolic din Năsăud (1883-1887), Institutul Teologic „Andreian” din Sibiu (1887- 1890) şi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universității din Budapesta (1891-1895), unde şi-a obținut doctoratul, cu teza: Viața și opera lui Eminescu. A fost învățător şi director al Şcolii confesionale româneşti din Orăştie (1890-1891) şi secretar arhiepiscopal la Sibiu (1902-1909). A fost călugărit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog (1902), cu numele Miron. A fost hirotonit ieromonah (13 aprilie 1903), apoi a fost hirotesit protosinghel (1 iunie 1908). La 21 noiembrie/3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeşului, iar 10 ani mai târziu, la 18/31 decembrie 1919 a fost ales mitropolit primat al României întregite. Odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, a devenit primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (4 februarie 1925). A trecut la cele veşnice pe 6 martie 1939, la Cannes – Franța, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală din Bucureşti.
Ca Episcop al Caransebeşului, a apărat şcolile confesionale din Banat în fața încercărilor guvernului de la Budapesta de a le desființa, a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). Ca membru al delegației românilor din Transilvania, a prezentat regelui Ferdinand I actul Unirii. A îndeplinit funcții şi în viața politică, fără să fi avut apartenență la vreun partid politic: a făcut parte din Regență (1927-1930), a fost prim-ministru (10 februarie 1938 – 6 martie 1939).
În perioada patriarhatului său a fost primită Episcopia Ortodoxă Română din America în jurisdicția Patriarhiei Române (1930); a fost construită actuala Reşedință Patriarhală (1927-1931); a fost construit Aşezământul românesc de la Ierusalim (1935-1938). De asemenea, a sprijinit traducerea şi tipărirea Bibliei (ediția sinodală din 1936) şi a militat pentru construirea unei noi Catedrale Patriarhale, pe care a numit-o „Catedrala Mântuirii Neamului”.
În plan cultural, a sprijinit revista Biserica Ortodoxă Română, a înființat Institutul Biblic şi Seminarul teologic pentru orfanii de război de la Câmpulung-Muscel (1922), a fost inițiatorul revistei Apostolul, a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sub păstorirea lui, a fost îndreptat calendarul (1924). A sprijinit educația teologică prin trimiterea de tineri teologi la studii în străinătate. Pentru deosebita sa activitate culturală şi națională a fost ales, la 7 iunie 1919, membru de onoare al Academiei Române.
Opera
Din activitatea sa publicistică amintim: Arhiepiscopul și Mitropolitul Roman Romanul (Sibiu, 1898), apărută sub pseudonimul „Ilie Dinurseni”; Proverbe, maxime, asemănări, idiotisme, colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria (Sibiu, 1901); Iconografia și întocmirile din internul (interiorul) bisericei răsăritene (Sibiu, 1905); Catedrala mitropolitană din Sibiu. Istoricul zidirii (Sibiu, 1908); Pastorale, predici și cuvântări (5 vol., Bucureşti, 1923, 1938, 1939).
Evocare
„Patriarhul Miron Cristea rămâne în conştiința tuturor ca fiind ctitorul Patriarhiei Române şi promotor al demnității Bisericii Ortodoxe Române în timpurile moderne. Avea simțul sau conştiința instituției şi era un om gospodar şi priceput. A învățat atât de la români, cât şi de la străini ceea ce este folositor Bisericii şi neamului românesc. A luptat din tinerețe până la sfârşitul vieții pentru demnitatea românească a Țării şi a Bisericii […]. De la Patriarhul Miron avem nu numai cârja de argint masiv pe care el a primit-o de la Regele Ferdinand, când a fost întronizat (1925), ci şi Crucea Patriarhală care se inspiră din crucea sau troița românească din părțile Bistriței. Crucea Patriarhală actuală a fost concepția primului Patriarh al României, Miron Cristea. Mesajul ei simbolic arată că această Cruce se amplifică la infinit. În acest sens, noi avem două expresii artistice majore care ne leagă de eternitate, adică exprimă dorința românilor de nemurire sau dăinuire veşnică: Coloana infinită a lui Brâncuşi şi Crucea Patriarhului Miron Cristea, pe care o putem numi Crucea infinită. Această Cruce ne arată că din Iisus Hristos izvorăşte şi se dăruieşte necontenit harul iubirii Sale răstignite şi înviate, al iubirii Sale divino-umane care cuprinde tot universul, pentru a-l sfinți şi a-l aduna în Hristos şi în Împărăția Preasfintei Treimi”.
Preafericitul Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
